marți, 13 septembrie 2011

ART. 142 si 143 RAOUG 195/2002



Art. 142.Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor:
a) în zona de acţiune a indicatorului „Oprirea interzisă”;
b) pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă şi la o distanţă mai mică de 50 m înainte şi după acestea;
c) pe poduri, pe şi sub pasaje denivelate, precum şi pe viaducte;
d) în curbe şi în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m;
e) pe trecerile pentru pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi dupa acestea;
f) în intersecţii, inclusiv cele cu circulaţie în sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanţă mai mică de 25 m de colţul intersecţiei;
g) în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, precum şi la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea;
h) în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse, precum şi în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule care circulă în acelaşi sens ar fi obligaţi, din această cauză, să treacă peste acest marcaj;
i) în locul în care se împiedică vizibilitatea asupra unui indicator sau semnal luminos;
j) pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoarele cu semnificaţia „Drum îngustat”, „Prioritate pentru circulaţia din sens invers” sau „Prioritate faţă de circulaţia din sens invers”;
k) pe pistele obligatorii pentru pietoni şi/sau biciclişti ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare;
l) pe platforma căii ferate industriale sau de tramvai ori la mai puţin de 50 m de acestea, dacă circulaţia vehiculelor pe şine ar putea fi stânjenită sau împiedicată;
m) pe partea carosabilă a autostrăzilor, a drumurilor expres şi a celor naţionale europene (E);
n) pe trotuar, dacă nu se asigură spaţiu de cel puţin 1 m pentru circulaţia pietonilor;
o) pe pistele pentru biciclete;
p) în locurile unde este interzisă depăşirea.

Art. 143.Se interzice staţionarea voluntară a vehiculelor:
a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
b) în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia „Staţionarea interzisă” şi a marcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării;
c) pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 m;
d) în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice;
e) în pante şi în rampe;
f) în locul unde este instalat indicatorul cu semnificaţia „Staţionare alternantă”, în altă zi sau perioadă decât cea permisă, sau indicatorul cu semnificaţia „Zona de staţionare cu durată limitată” peste durata stabilită.

Art. 144.(1) Administratorul drumului public este obligat să delimiteze şi să semnalizeze corespunzător sectoarele de drum public unde este interzisă oprirea sau staţionarea vehiculelor.
(2) Administratorul drumului public poate permite oprirea sau staţionarea, parţial sau total, a unui vehicul pe trotuar, cu respectarea marcajului, iar în lipsa acestuia, numai dacă rămâne liber cel puţin un culoar de minimum 1 m lăţime înspre marginea opusă părţii carosabile, destinat circulaţiei pietonilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu